100 de zile de antrenament pentru Atena: momente cheie

27
Aug

14169481_10155151576264046_1416502652_nIn vara lui 2015, pe la sfarsitul lui iulie, am inceput sa lucrez la un vis pe care il aveam de ceva vreme: sa alerg maratonul sub 3 ore. Mi l-am implinit, cu ajutorul antrenorului meu, Stefan Oprina, in doua luni si jumatate, de la un personal best vechi de 4 ani, de 3 ore si 13 minute.

In primavara aceasta, dupa o perioada in care nu ma mai regaseam si in care ajunsesem la 50 de kg la o inaltime de 1,78 m, mi-a venit in inima un gand, singurul care ma putea entuziasma atat de tare incat sa imi dea claritatea de care aveam nevoie, forta de a-l pune in practica si motivatia de schimbare de pe directia pe care ma aflam: sa alerg Maratonul Clasic de la Atena atat de repede cat voi putea in Noiembrie 2016 – dar mai repede de 2 ore si 52 de minute, timpul in care l-a alergat japoneza care a trecut prima linia de finish in 2015 – si sa daruiesc acest rezultat persoanei care si-a pus cel mai puternic pana acum amprenta asupra vietii mele, ca un semn de recunostinta si speranta.

Si am inceput, acum 100 de zile, #RoadToAthens cu #Day1.
Multe lucruri s-au transformat de atunci in viata mea!
Am experimentat multe trairi! Si oricat de incercata m-as fi simtit uneori in acest proces de devenire, mi-am pastrat mereu speranta.

Am trait pana acum 3 momente de cumpana:
14159214_10155151575619046_1887670647_n 1. cand intr-un weekend, coplesita si stoarsa de energie din cauza unor chestiuni emotionale, m-am trezit doua dimineti la rand mintindu-ma pe mine ca sunt prea obosita pentru a participa la antrenamente. Alerg de 18 ani si am ajuns sa ma cunosc destul de bine ca sa imi dau seama ca zilele acelea doua oboseala nu era de natura fizica ci o tristete profunda a inimii pe care nu doream sa mi-o recunosc;
2. cand intr-o zi de luni, dupa un weekend exceptional in ceea ce priveste antrenamentele de alergare si fara semnale anterioare, m-am trezit ca am simptomatologia completa, si confirmata de medicul ortoped, de periostita. Nu cred in coincidente: in urma cu cateva saptamani, la Semimaratonul DHL, l-am cunoscut pe Bogdan Goga, fizioterapeut la Terapie pentru Miscare. Mi-a dat un telefon chiar in acea zi de luni si cand i-am spus cum ma simt m-a chemat chiar in acea seara, dupa ce terminam programul la birou, la o sedinta de terapie manuala. El stie ce mi-a facut: abia m-a atins, mi-a apasat niste puncte in anumite zone ale corpului, mi-a trosnit niste oase si mi-a luat capul in palmele lui apasad usor anumite zone. Cert este ca dupa o ora pe patul de pe cabinet nu m-a mai durut nimic cand am inceput sa merg, am putut sa flexez piciorul normal iar a doua zi am alergat fara durere.
14101965_10155151577664046_948936468_n3. acum aproape 2 luni am mers la doctorul Vasile Osean pentru a-mi recomanda un plan de suplimente de sustinere a efortului (va voi povesti despre asta intr-un post dedicat subiectului). Simteam ca mancarea nu imi mai era de ajuns si chiar mancam… La cateva zile dupa cea de-a doua runda de analize de sange facute am fortat la unul dintre antrenamentele de intensitate: m-am simtit in forma si am cazut in capcana placerii de a alerga mai repede, desi antrenorul ma tempera de fiecare data cand vedea ca fac asta, pana m-a coplesit brusc o durere musculara puternica. Ceva s-a intampla cu 2 dintre muschii mei: doctorul Vasile Osean a pus diagnosticul “distensie musculara”. Acesta a fost cel de-al 3-lea moment de cumpana.
Nici de data aceasta ajutorul nu a incetat sa apara. Am mers la clinica domnului doctor si am primit de la echipa Medy Sportline atat tratamentul fizic necesar, prin procedurile zilnice de fizioterapie si kinetoterapie, cat si un sprijin moral care a insemnat enorm pentru mine de la tot staff-ul cu care am intrat in contact: vorbele bune insotite de un zambet accelereaza vindecarea, iar acolo toata lumea este asa!
Si atentie, nici macar o clipa, cineva de acolo, nu doar ca nu a pus la indoiala obiectivul meu, toate interactiunile fiind pozitive, insa tot ce am primit ca tratament mi-a fost transmis ca fiind etape normale in atingerea starii de sanatate si a formei necesare pentru indeplinirea scopului pe care il am. Si nu am primit doar suport fizic, ci si sprijin psihologic – intelegand asta mai tarziu, ci nu de indata ce s-a intamplat. A venit la pachet, eu nici macar nestiind ce se intampla cu mine, ci doar simtind ca sunt mai bine! Si acelasi lucru mi s-a intamplat si cu Bogdan Goga, care nu a fost exclusiv un fizioterapeut care a identificat si relaxat doar tensiunile musculare, ci si un terapeut care a lucrat cu mine si dincolo de acestea.

Sa fie doar simple coincidente in viata mea:
– provocarile care imi aduc bucurie si devenire?
– momentele de cumpana care imi apar in cale?
– oamenii pe care ii intalnesc exact cand am ce mai mare nevoie de ei?
– transformarile prin care trec?
– alergarea, careia ii sarbatoresc anul acesta majoratul?

Visam vreodata acum 18 ani tot ce imi va aduce alergarea in viata mea cand am iesit intr-o seara in parc si am simtit sa fac asta? Nu stiu sa raspund acum, nu imi mai aduc aminte…

Ce imi aduc aminte este ca in momentele cand ma rog, am incetat de multa vreme sa mai cer lucruri concrete, pe langa multumirile pe care le aduc. Ceea ce tot cer de ani de zile este “ceea ce Tu stii, dincolo de ceea ce mintea mea este acum in stare sa inteleaga”. Asa ca nimic din ceea ce mi se intampla nu este o surpriza pana la urma, insa asta nu ma opreste din a ma simti coplesita de bucurie de fiecare data cand apare in viata mea ceva nou si frumos!

Facebook Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *