45 de secunde de fericire, baietelul fotbalist si Policlinicile Sociale Regina Maria

25
Feb

Am avut marea bucurie sa fiu invitata de Fundatia Policlinici Sociale Regina Maria sa spun, in cateva secunde, ce ma face fericita.
Va invit sa urmariti videoclipul de mai sus, in care mi-am povestit fericirea alaturi de oameni cu totul remarcabili, in fata unora dintre acestia neindraznind nici macar sa ridic privirea.
La final o sa descoperim cum fiecare dintre noi putem contribui, cu mai putin de 45 de secunde din viata noastra, la fericirea unui necunoscut care are nevoie de noi.

Pe Wargha Enayati si minunata sa familie, fondatorii Policlinicilor Sociale Regina Maria, am avut sansa sa ii cunosc prin intermediul Taniei si a lui Stan, organizatorii ultraduatlonului “1000 de km Balkan Charity Challenge“. Cand i-am intalnit mi se pareau din alta lume…. era ceva rar pentru mine la acea data sa intalnesc oameni cu atata dragoste pentru alti oameni si sa aflu ca isi dedicau o mare parte din fiecare zi a vietii lor pentru a ajuta… necunoscuti.

Si am pasit intr-un univers de bunatate atunci cand ne-au deschis usa casei lor si ne-au poftit la masa si la rugaciune impreuna cu Tania, Stan si alti prieteni de pe strada lor, aceeasi strada pe care se afla si Fundatia Policlinici Sociale Regina Maria.

A fost unul dintre acele momente-privilegiu in care viata te educa prin oamenii deosebiti pe care ti-i trimite ca sa-i faca curaj inimii tale sa mearga pe drumul de multe ori mai greu al bunatatii.
Da, bunatatea este grea. Foarte grea…
Pentru ca bunatatea inseamna sa iti calci uneori pe orgoliu acum pentru un bine viitor al altcuiva.
Bunatatea inseamna sa nu raspunzi cu rau la rau cand ai toate mijloacele pentru a o face.
Bunatatea inseamna taria de a-ti controla un impuls agresiv atunci cand stii ca ai forta sa lovesti atat de puternic incat sa nu mai aiba cum sa te loveasca inapoi dupa aceea.
Bunatatea inseamna sa fii primit si sa fii impulsionat sa te dezvolti intr-o lume la care sansele sa accezi prin statut social, comportament, educatie, interese sunt practic nule.
Bunatatea inseamna sa daruiesti cel mai de pret lucru, timpul vietii tale, pentru altcineva decat tine, fara sa astepti nimic in schimb.

Si descoperind aceasta lume de bunatate a lui Wargha, a Mitrei, sotia lui Wargha, a Taniei si a lui Stan, sa il sun pe Wargha a fost primul gand care mi-a trecut prin minte cand am auzit povestea unei mame vaduve, inspaimantate de teama de a-si pierde baietelul de 9 ani.

Era o seara geroasa de decembrie, in Ajunul Craciunului. In drum spre locul unde aveam sa imi petrec sarbatorile m-am intalnit in metrou cu vanzatoarea de la coltul blocului meu: o femeie slaba, care facuse atletism in tinerete, imbracata de data aceasta in negru si cu privirea pierduta.
Cand m-a zarit a schitat un zambet de care avea nevoie sa se agate ca sa isi aline o farama din suferinta care se citea pe chipul si pe trupul ei. M-am ridicat de pe locul meu si m-am asezat langa ea. Am intrebat-o ce ii mai face baietelul pe care voiam sa il iau de ceva vreme la un concurs de alergare si mi-a spus ca nu stie ce sa mai faca cu el. Ca ramasese vaduva in urma cu doar cateva zile, intr-un eveniment fulgerator, si nu stia ce sa faca cu copilul ca sa il ajute sa depaseasca momentul.

Dupa cateva luni, am gasit-o din nou cu lacrimi in ochi, de data asta la magazin. Dupa un control de rutina, medicul de familie i-a spus ca baietelul ei are o afectiune la inima in urma careia ar trebui sa nu mai faca deloc miscare pentru ca orice tip de efort ii pune in pericol viata si ii recomanda sa il retraga, in regim de urgenta, de la orele de fotbal.
Cu o situatie foarte modesta, pierzandu-si orice urma de siguranta financiara dupa disparitia sotului, muncind pana la epuizare si straduindu-se sa isi adapteze familia restransa la noile conditii, femeia era disperata ca acum putea oricand sa isi piarda si baiatul si nu stia cum sa faca rost de bani pentru investigatiile de care copilul avea nevoie ca urmare a prognosticului dat de medicul de familie.

A doua zi de dimineata l-am sunat pe Wargha, care, dupa ce i-am impartasit povestea, m-a rugat sa ii transmit femeii numarul lui de telefon pentru a programa o consultatie. A primit-o imediat ce aceasta a putut sa vina. Copilul a beneficiat de un screening medical total pentru a vedea daca temerile medicului de familie erau justificate. Si slava Domnului, dupa investigatii amanuntite, s-a dovedit ca baietelul era bine.
Cuvintele imi sunt sarace pentru a exprima bucuria si recunostinta mamei: o femeie care isi pierduse in urma cu doar cateva luni sotul si era inspaimantata sa nu isi piarda si singurul sens de a fi ramas pe pamantul acesta.
Sa nu fi fost Wargha si Policlinicile Sociale Regina Maria, prietena mea vanzatoare ar fi trecut prin…si aici va las pe voi sa va imaginati, avand in vedere sistemul public de sanatate si contextul descris.

Accesul la servicii medicale profesioniste, la care fiecare dintre noi ar trebui sa avem dreptul si sansa de a beneficia, este doar un vis dintr-o alta lume pentru unii oameni sarmani.
Policlinicile Sociale Regina Maria transforma acest vis in realitate si aduce speranta, sanatate si viata acolo unde este mai mare nevoie. Medici dedicati profesiei lor si oameni preocupati de soarta altor oameni, asemeni noua, putem oferi speranta si ajutor.
Tot ce trebuie sa facem este sa completam, in maximum 45 de secunde, formularul 230 prin care redirectionam 2% din impozitul pe venit catre Fundatia undatia Policlinici Sociale Regina Maria.

Haideti sa completam impreuna formularul 230 si sa crestem puterea de a face bine! Eu cred in Fundatia Policlinici Sociale Regina Maria si v-am impartasit mai sus povestea unui suflet de mama vaduva care a fost alinat de oamenii minunati din acest proiect! Doar unii pentru altii avem o sansa in aceasta lume. Altfel, traim in zadar…

Scriind acest articol am simtit. Din adancul inimii. M-am transpus fara sa imi propun intr-o stare in care am trait amintiri. Mi-am amintit momente rascolitoare si tulburatoare, cum fiecare dintre noi sunt sigura ca a trait in viata lui, si, in contrast cu acele  momente de atunci, simt acum o stare de liniste si bine. In which to have the upper hand and not to use it against the one who hurt you makes you transcend. Si in care iti dai seama ca bunatatea este o forma de iubire si ca sa raspunzi cu iubire la non-iubire este singurul mod in care putem transforma lumea care ne inconjoara, transformandu-ne pe noi. 

Facebook Comments
Articolul precedent

Vrei sa slabesti? Mananca sanatos, fa sport si ai autocontrol!

Saptamana trecuta am alergat 107 km si am consumat prin sport 6.020 de calorii, mai putin decat echivalentul unui kilogram de grasime. Pentru a pierde 1 kilogram ... Read more

Articolul urmator

5 motive pentru a alerga la Mures Half Marathon pe 7 mai

In decembrie am vizitat Targu Mures pentru a doua oara in viata mea, dupa ce in urma cu cativa ani concurasem la un triatlon despre care nu ... Read more

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *