Am uitat mai mult decat altii vor sti vreodata

11
Mar

11880574_10154100666354046_8455241194943853895_nDe 8 luni de zile tratez alergarea cu disciplina unui atlet profesionist si paradoxal nu corpul, ci sufletul si mintea mi-au fost cei mai puternici aliati in hotararea mea.

M-am trezit 4 zile din 7 devreme ca sa am timp sa alerg singura dimineata, iarna sau vara, chiar si peste 20 de kilometri pe zi inainte de serviciul corporatist care incepe la ora 9.00.
M-am dus la culcare 2 seri din 7 chiar si dupa miezul noptii dupa antrenamentele de seara, insa niciodata inainte de a-mi finaliza rutina de recuperare, de cele mai multe ori dureroasa fizic si acompaniata de ganduri care imi sondau cele mai ascunse cotloane ale mintii si sufletului: introspectie in cea mai pura forma, ca o perfuzie picurata direct in vena.

Timp de 8 luni, purtandu-mi pasii dimineata prin aceleasi parcuri, alergand seara pe aceleasi poteci, trotuare sau piste de tartan, intalnindu-ma cu aceiasi oameni, facand aceleasi masaje de decontracturare, dureroase pana la lacrimile care imi inunda de fiecare data obrajii si urletele infundate in prosoape muscate pe post de calus pentru a nu lasa suferinta fizica sa se auda, alergandu-mi mintea sa exprime cat mai clar in scris ideile pe care le regasiti pe Iubesc Sportul am ars, m-am consumat, m-am tarat uneori si pe branci de la o zi la alta.

Rutina mea nu este insa niciodata monotona intr-o saptamana care se repeta la nesfarsit si in care zilele lucratoare sunt de tipul:

  • alergare individuala, serviciu, www.iubescsportul.ro, recuperare, somn, sau
  • serviciu, antrenament de grup, www.iubescsportul.ro, somn si
  • weekendurile sunt asemeni zilelor saptamanii, doar ca fara birou.

Am fost arareori intens tafnoasa, in cea mai mare parte a timpului zambitoare, si am uitat.

11831754_10154093198449046_4782801140527695757_n

Am uitat cum este sa ma trezesc dimineata fara sa ma doara nimic.
Am uitat cum este sa ma trezesc fara sa imi mai doresc sa mai dorm macar un pic.
Am uitat cum este sa ma asez in pat odihnita.
Am uitat cum este sa urc scarile fara sa imi simt muschii storsi de putere.
Am uitat cum este sa mananc din placere sau rafinament; acum aspir mancarea dupa efort ca un vacuum pentru ca stiu ca daca nu o fac imi privez corpul de prima etapa de recuperare a fibrei musculare pe care o distrug, prin antrenamentul pe care tocmai l-am terminat, ca sa dau nastere unei alteia mai puternice.
Am uitat cum este sa spun “ma plictisesc” pentru ca intotdeauna am lucruri de facut si toate sunt din categoria celor pe care le fac cu inima si as vrea sa am mai multe vieti si sa fac si mai multe si mai bine.11145890_10154248436064046_2281809764756683979_n
Am uitat cum este sa asociez in minte cuvantul “masaj” cu senzatia de “placere”: pentru mine masajul este nevoia de separare, dureroasa, a fibrelor musculare inglodate de acid lactic.
Am uitat cum este sa imi pierd vremea la telefon vorbind despre nimic(uri) pentru ca am ales ca in timpul acela sa imi las mintea libera sa creeze.
Am uitat cum miroase fumul de tigara pentru ca imi iubesc corpul atat de mult incat ii dau aerul cel mai curat pe care il am la indemana.
Am uitat cum este sa merg pe tocuri pentru ca am facut un pact cu talpile mele: le folosesc la capacitate maxima la antrenamente si concursuri si le rasfat in relaxare tot restul timpului.
Am uitat cum este sa merg intr-o vacanta fara sa imi planuiesc antrenamentele pentru fiecare zi.
Am uitat cum este sa ies la restaurant altcandva decat in cazuri de forta majora sau eveniment11694811_10154058782939046_6154596534226901250_ne notabile pentru ca mancarea pe care o am acasa imi raspunde cel mai bine nevoilor de hrana.
Am uitat cum este sa imi las mintea sa fie invadata de lucruri care nu imi sunt de folos pentru ca mintea mea este acum al doilea giuvaier de mare pret pe care il am si il pazesc de hotii de ganduri cu folos.
Am uitat cum este sa ma ingrijorez de kilogramele in plus pentru ca kilometrii zilnici se ingrijesc de conturarea atletica a trupului meu.
Am uitat cum este sa nu zambesti pentru ca dupa fiecare alergare lumea este mai buna, oamenii sunt mai frumosi, mintea este mail impede, situatiile mai simplu de gestionat si, in fiecare zi, simt momente de fericire.
Am uitat cum este sa imi las fericirea sa depinda de altii pentru ca invat zilnic cum, desi imi doresc si ma dedic in totalitate unor cauze, lucrurile nu ies intotdeauna cum imi doresc.
Am uitat cum este sa nu imi placa de mine pentru ca prin fiecare pas pe care il fac ma iubesc din ce in ce mai mult.

Am uitat mai mult decat altii vor sti vreodata ca au lucrurile de mai sus, aceia care le primesc ca pe un bun dat, nestiind cum e sa (cand) le pierzi. Eu le-am pierdut temporar sau definitiv pe unele dintre ele si am castigat constientizarea. Prin alergare am patruns atat de adanc in mine incat am simtit pana in maduva oaselor ce am, ce pierd.

Uitarea este pretul pe care il platesc ca sa ma dezbrac de haina care am fost si sa ma imbrac in armura care imi da putere.

Pana la urma totul este o chestiune de alegere. Si se simte atat de bine alegi sa faci ceea ce simti sa faci!

Facebook Comments
Articolul precedent

Iluziile mentale: caramizile unei realitati de succes. Viseaza!

Visez  permanent, cu ochii deschisi, la lucruri si experiente despre care cei mai multi spun ca sunt imposibil de atins, dar pe care sfarsesc mai intotdeauna prin a ... Read more

Articolul urmator

7 pasi sa te apuci de sport de la zero, sau cum as incepe eu daca n-as fi sportaholica deja…

Traim intr-o lume in care fit, gym, personal training, squash, group training, zumba, kangoo, cycling, yoga, pilates sunt cuvinte pe care le auzim in fiecare zi. Dar ... Read more

Comments

  • March 15, 2016

    Frumos spus „sa ma imbrac in armura care imi da putere.”! Multă forță în continuare!

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *