De ce alerg si cum ma simt cand (nu) alerg

20
Apr

Pauza impusa de la alergare
Am avut o pauza de la alergare de aproape 2 saptamani, recomandata de medic, situatie impusa de o inflamatie a membranei care imbraca tibiile.
Au fost 2 saptamani foarte lungi si interesante, in care corpul meu a tanjit dupa miscare la fel de mult ca mintea si inima mea.
Cum am resimtit lipsa miscarii
Obisnuita cu o stare de activitate fizica, am inlocuit primele zile de abstinenta de la alergare cu inotul. Apoi, dintr-un motiv sau altul doar cu mersul. Pentru mine mers, cand nu alerg, inseamna in jur de 20 km umblati in fiecare zi. Cand alerg sunt in jur de 10 km.
Si apoi, din lipsa timpului, usor usor, am observat cum parca totul se schimba. Sa imi obtin in fiecare zi starea de bine pe care mi-o da alergarea devenea din ce in ce mai greu in lipsa acestuia, desi faceam miscare. La finalul celor 2 saptamani de pauza de la alergare am fost 4 zile la rand la cycling: pur si simplu nu mai rezistam intr-o stare pe care corpul, desi primea doza zilnica de mers, o percepea ca nesatisfacatoare, astfel incat am incercat sa ii ofer macar partial o doza de efort aerob comparabila – insa cele 50 de minute ale orei de pedalat nu erau suficiente.
Avantajul economiei de timp pe care ti-l ofera alergarea versus alte tipuri de antrenament
Cand nu alergi, timpul in care ii poti oferi corpului tau portia de miscare cu care l-ai obisnuit curge altfel.
Ca alergatoare, ora sau ora si un sfert in care alerg intre 12 si 15 km as avea nevoie sa se dilate de 3 ori pentru a putea simti aceeasi stare de bine. Mi-ar trebui vreo 2 ore de inot sau vreo aproape doua ore de cycling ca sa experimentez relaxarea pe care mi-o ofera o ora de alergare, insa efortul propriu zis nu este totul – trebuie sa tin cont in calculul meu si de tipul adiacent acestora.
Doua ore de inot sau de cycling inseamna pentru mine inca o ora si zece minute de mers pana la sala si inapoi si inca o jumatate de ora timpul petrecut la vestiar, la dus si in oglinda, pana sa plec de la sala. Adica vreo 3 ore si 40 de minute pentru acelasi efect pe care mi-l da o alergare obisnuita, in care imi pun hainele de antrenament pe mine, imi pun pantofii, imi leg sireturile si apas butonul de start al Garminului indata de am iesit in strada. Pana la parc (3km) si inapoi (3km) inseamana deja jumatate de antrenament. Inca doua ture de lac (2x3km) si am terminat alergarea. Acasa doar ma dezbrac, imi pun hainele in masina de spalat si pana ce am facut dus si m-am machiat rufele sunt deja curate.
Asa ca in economia alergarii, placerea data de o ora – o ora si un sfert de alergare se traduce intr-un timp investit de o ora si 40 de minute, cu hainele deja curate din nou, sau intr-un timp de 3 ore si 40 de minute de timp petrecut la sala, la inot sau la cycling. O diferenta de 2 ore in fiecare zi in care pot sa fac multe alte lucruri.
Sportul imi este ca aerul: il respir cat traiesc 
Sa nu alerg sau sa nu fac miscare nu reprezinta o optiune pentru mine.
Combustibilul de alergare emotional si mental
Astazi este a 5-a zi de cand alerg din nou, dupa 2 saptamani de tecar si crio la Clinica MedySportline a doctorului Vasile Osean.
Alerg cu atata bucurie, la fiecare pas, de parca as fi Irina copil care are voie sa iasa in parc sa se joace dupa ce si-a facut lectiile pentru scoala si a terminat de studiat la pian.
Alerg cu atata placere, de parca as dansa si m-as invarti, plutind prin aer.
Alerg cu atat recunostinta pentru sanatate si pentru capacitatea fizica de a alerga, de parca as fi o batranica inteleapta care pretuieste fiecare clipa pe care varsta o ingaduie trupului ei.
Cum as putea sa renunt vreodata de buna voie la a alerga?
Si rad. Spun rad, pentru ca zambesc este prea putin pentru a descrie expresia fetei mele in aceste 5 zile de cand am alergat din nou: in prima zi 10, in a doua zi 10, in a treia zi 12, in a patra zi 21 si in aceasta zi tot 21 de kilometri. In 5 zile am trait in miscare 7 ore de zambet, joaca si libertate care mi-au umplut de veselie, optimism, relaxare, mai multa toleranta in relatii si interactiuni, tandrete, entuziasm, creativitate si o furnicatura activa in tot corpul: imi simt sangele circuland mai intens si tasnind pana in cele mai fine capilare! Am furnicaturi in picioare, am picioarele si mainile calde, eu care mereu inghetam pe oricine atingeam.
De ce alerg?
Alerg pentru ca in fiecare pas din alergare sunt fericita.
Fericita pentru libertatea de miscare si pentru bucuria relaxata pe care doar alergarea mi-o poate da la final de antrenament.
Fericita pentru fractiunea de secunda in care stau desprinsa de pamant in alergare si in care simt cum ma inalt din abdomen, umeri si gat ca in coregrafia celor cel putin 10.000 de pasi de pana la finalul alergarii.
Fericita pentru ca atunci cand imi explorez pana la ultima picatura de energie limitele intr-un antrenament de viteza stiu ca, in slabiciunea pe care o traversez in acele momente care imi fura aerul pe care il respir, se naste plusul meu de forta fizica, dar mai ales menetala.
Fericita pentru ca din fiecare esec in antrenament imi descopar slabiciunile si vulnerabilitatile si stiu unde sa lucrez pentru a fi mai buna.
Fericita pentru ca prin alergare am invatat sa ma accept si sa ma iubesc asa cum sunt. Ba chiar sa imi placa de min!
Fericita pentru ca in alergare am descoperit cum pot sa imi influentez constient chimia corpului.
Fericita pentru ca alergand mi-am armonizat corpul.
Alergand ma simt conectata la o retea de oameni care au multe dintre acelasi valori, bucurii, atitudini cu mine.
Prin alergare am descoperit  in spatele mastilor multi frati si surori in spirit, indiferent de orice fel de granite ar fi existat aparent intre noi: limba, cultura, statut social, varsta, rasa, gen, etc.
Si tot prin alergare am ajuns sa traiesc unele dintre cele mai frumoase momente din viata mea, nu neaparat in timp ce alergam.

Facebook Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *