De ce face o fata un duatlon de 1000 km prin Balcani

28
Oct

Sambata dimineata ma aventurez din nou, dupa 4 ani, intr-o calatorie de 1.000 de km in alergare si pedalat, de la Bucuresti la Sofia in 4 zile (pedaland 640 km pe ruta aleasa) si de la Sofia la Bucuresti in 7 zile (alergand 410 km retur).
Prima data, acum 4 ani, nu am indraznit sa cred nici ca pot, nici ca nu pot, insa m-am lasat purtata intr-o atractie puternica de a incerca, ceva ma chema sa imi demonstreze ca sunt mai mult decat imi spusesera altii ca pot fi, iar sportul era calea prin care aceasta credinta in puterea mea imi intra in inima si in minte… As fi vrut sa pot sa termin integral provocarea celor 1.000 de km, dar imi era teama de esec, asa ca nu m-am angajat sa parcurg intregul drum, ci doar partea de bicicleta si o distanta de 30 de km de alergare zilnica, pe care simteam ca o pot controla fara prea mari probleme.
Cu o saptamana inainte de eveniment insa m-am accidentat si am stat cu genunchiul luxat in fasa ghipsata pana cu doar o zi inainte de plecare. Toata lumea stia ca o sa particip. Imi aprobasem cererea de concediu la serviciu si, desi am mers la birou pana joi cu piciorul in fasa ghipsata de la glezna pana deasupra genunchiului (urmand sa plec sambata dimineata), nu m-am gandit nicio clipa sa nu pornesc la drum. Ortopedul de la Spitalul Pantelimon imi zambea parinteste cand ma vedea ce pornita sunt sa fac ce mi-am propus, si se minuna de parca n-ar mai fi vazut pana atunci pe cineva care sa vrea mai mult decat mine sa fie sanatos. Si cu exceptia a 30 de km de alergare in ziua a 6-a din cele 10 de acum 4 ani, am parcurs integral traseul (si nu doar cei 30 de km zilnici “de siguranta” pe care mi-i asumasem pentru a evita esecul de a nu fi in stare sa alerg intreaga distanta).

Ca o carte pe care o citesti din nou, calatoria mea de acum poarta o alta semnificatie si are menirea sa descopere noi intelesuri.

Suntem inconjurati aproape pretutindeni de programe care ne spun ca trebuie sa stam in banca noastra, sa facem ceea ce ni se spune, aproape mecanic, si suntem blocati cand incercam sa deslusim imaginea de ansamblu, sensul, rolul nostru de rotita in mecanismul complex in care actionam: profesional, social, personal.¬†Lucram pentru bani, nu pentru un scop mai mare decat noi care sa ne inspire, ne integram in cercuri sociale pentru a fi acceptati si ne cufundam in relatii “sigure” pentru ca asa face mai toata lumea din jur, de cele mai multe ori fara sa simtim, dar fiind asigurati financiar de partener, emotional de ideea ca avem pe cineva langa noi si conformati social, pentru ca “asa se cade”.
teaching-the-box
Asemeni evaluarilor din corporatii, standard was never my thing! Drama este ca standardul nu poate intelege “exceeds expectations-ul” pentru ca ii depaseste orizonturile; sau tragedia, ca standardul il leaga de maini de la evolutie pe cel care nu este in controlul lui pentru ca stie ca daca il lasa sa se manifeste nu ii mai poate face fata. Si multi dintre noi ne trezim functionand in formate predefinite pentru a nu ne mai pune intrebari, pentru a nu ne mai implica emotional, pentru a nu mai lucra cu oameni in folosul oamenilor, ci cu uniforme in folosul platii lunare si a profitului. Si ajungem cu mintea si cu sufletul croite dupa un tipar pe care nu ni-l alegem, dar pe care il acceptam de frica a ceea ce ar fi daca am cauta inauntrul nostru la ce ne spune inima si de spaima de a esua daca am actiona in armonie cu ce simtim.

Si pentru ca inima mea imi spune sa imi croiesc propriul tipar, voi calatori din nou cei 1.000 de km, sper eu acum integral, pentru ca drumul este un prieten extraordinar de regasire, de meditatie, de spargere a unor tipare impuse si a unor programe instalate care poate ca au fost de folos odata, insa cu care nu mai rezonez acum.

Si voi regasi ceea ce e mai autentic in mine, voi medita in miscare, imi voi sparge tiparele impuse in ultimii ani si imi voi scoate din mintea mea programele care nu imi mai sunt de folos. Si chiar asa va fi!

Facebook Comments
Articolul precedent

Dreaming, failing and standing up again... stronger, faster and more gracious!

Rehabilitation Two weeks ago I almost burst into tears during the last of the 35 repetitions of 400 meters I did in my workout and all I've ... Read more

Articolul urmator

Gloria celui de pe urma si castigul celui care nu mai ajunge

Sunt pe bicicleta. Pedalez de peste o ora impotriva unui vant puternic si rece care ma usuca de orice putere. Aerul ma izbeste puternic din fata si ... Read more

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *