Gloria celui de pe urma si castigul celui care nu mai ajunge

31
Oct

14882296_1246549828750963_7981276457290198705_oSunt pe bicicleta. Pedalez de peste o ora impotriva unui vant puternic si rece care ma usuca de orice putere. Aerul ma izbeste puternic din fata si uneori din lateral, iar de cateva ori rafalele de vant dintr-o parte au fost atat de puternice incat erau cat pe ce sa ma arunce cu bicicleta in sant. Ma simt obosita. Muschii imi sunt inca nerefacuti dupa ce ieri am pedalat 188 de km si am dormit doar cateva ore, insa cel mai tare ma chinuie durerea de la genunchiul stang, data de o miscare gresita facuta in ultimii 20 de kilometri pedalati ieri cand, dupa o pauza luata pentru a-l astepta pe unul dintre colegi, am fortat pornirea.

Fac sport de vreo 18 ani. Am inceput foarte modest, insa acum alerg maratoane destul de sustinut.
De foarte multi ani am incurajat prieteni, colegi, cunoscuti, necunoscuti sa faca miscare. Sunt sute de oameni carora le-am impartasit direct din pasiunea mea pentru sport. Putine lucruri imi plac mai mult pe lume decat sa ii incurajez pe cei din jurul meu, prinsi in rutina sedentarismului, sa aiba puterea sa iasa din cercul in care se afla si sa descopere bucuria miscarii si a unei atentii sanatoase acordate corpului lor. Imi place sa ii vad pe cei din jurul meu cum se transforma dupa ce descopera alergarea, cum infloresc, cum au mai multa incredere in fortele lor, cum li se armonizeaza trupurile.

Cu toate acestea, in toti acesti ani, pe mine m-am condus purtand stigmatul unui dublu standard. Daca in ceea ce ii priveste pe altii simteam un respect profund pentru cel mai mic efort autentic pe care acestia il faceau spre o schimbare prin sport, cand vedea vorba de mine trebuia sa fiu cat mai buna, cea mai buna daca era posibil, nimic altceva nefiind suficient incat sa ma multumeasca.
Ei bine astazi, mi-am schimbat paradigma.

Astazi m-am eliberat de presiunea pe care am pus-o pe umerii mei in tot acest timp. Poate ca a fost ceva deprins din copilarie, cand „trebuia“ sa am mereu premiul 1 cu coronita si media 10. Nici macar nu mai are importanta, pentru ca nu mai sunt de mult copil si alegerile felului in care simt si gandesc imi apartin. Sau macar asa ar trebui.

Cum? Experienta pe care am resimtit-o astazi in timpul pedalatului impotriva vantului a fost atat de dureroasa fizic incat a palit in fata oricarui efort anterior incununat cu succes. Si a durat doar putin peste 2 ore.
In timp ce luam in piept toate starile oboselii, durerii de genunchi, frigului, vantului puternic din fata si din lateral si drumului zgrunturos ale carui vibratii din pavajul cu pietricele sau gropi imi mergeau direct in articulatii, imi venea in minte o colega pe care o iubesc si pe care am admirat-o intotdeauna pentru perseveranta sa. Mirela. Nu am vazut-o niciodata renuntand si, daca ar fi sa pariez pe cineva ca va ajunge la linia de finish in timp util, atunci stiu ca ea ar fi aceea care reuseste! Si ma gandeam la ea, ma lasam inspirata si mai pedalam inca un kilometru. Si inca un kilometru. Si am inteles cu adevarat in acele momente gloria celui care nu renunta. A aceluia care merge pana la capat si ajunge la destinatie oricat de dificil i-ar fi drumul. Iar respectul meu pentru acest tip de oameni a ramas neschimbat. Insa intelegerea acestui respect este ceva ce mi-am insusit acum cu intreaga fiinta, cu toate simturile si trairile de ambitie inecata, de efort nerasplatit de rezultat, de orgoliu calcat in picioare, de durere strigata si nealinata, de suflet nelinistit autojudecat dupa standarde proprii extrem de severe. 14853016_1246543965418216_4083004041089174313_oDar am inteles totodata in urma experientei mele, in care trairile fizice au fost multiplicate de emotiile interioare, ca uneori este si mai greu sa spui stop si sa iti descoperi tie, in primul rand, slabiciunea. Si ca este puternic cu adevarat atat acela care stie sa aleaga sa se opreasca nu din comoditate, ci pentru ca isi prezerva astfel un alt bun de mai mare pret (cum ar fi sanatatea), cat si acela care se cunoaste intr-atat de bine incat sa isi foloseasca toate atuurile pentru a-si atinge scopul propus in orizontul de timp in care scopul mai are sens.
Am descoperit prin simturile mele ca exista atat o glorie a celui de pe urma, precum si un castig al celui care nu mai ajunge. Si ca pe oricare dintre aceste doua drumuri ai lua-o, esti bine daca iti lasi inima sa te iubeasca si sa te accepte asa cum esti.  

Intre 29 octombrie si 8 noiembrie pedalez de la Bucuresti la Sofia si alerg de la Sofia la Bucuresti pentru a fi alaturi de MagiCAMP, o asociatie care ofera locuri de joaca si tabere pentru copii cu afectiuni oncologice. Mi te poti alatura in acest demers donand suma de 10 RON pe site-ul evenimentului caritabil 1000 km Balkan Charity Challenge. Iti multumesc si multumesc SLooP Romania pentru sustinerea sportivilor participanti la eveniment cu sucuri si smutiuri din fructe proaspete presate la rece pe toata perioada cursei.

 

Facebook Comments
Articolul precedent

De ce face o fata un duatlon de 1000 km prin Balcani

Sambata dimineata ma aventurez din nou, dupa 4 ani, intr-o calatorie de 1.000 de km in alergare si pedalat, de la Bucuresti la Sofia in 4 zile ... Read more

Articolul urmator

Top 10 momente la 1000km Balkan Charity Challenge

Am alergat 7 ultramaratoane in 7 zile consecutive in cadrul celei de-a 5-a editii a 1000 km Balkan Charity Challenge. Va invit sa regasiti mai jos topul ... Read more

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *