Te iubesc, lumina ochilor mei!

19
Apr

Lumina ochilor si inima

Ti-am spus de mii de ori “te iubesc, lumina ochilor mei” si tu mi-ai raspuns “te iubesc, inima mea”…

***

Merg spre casa si, cu fiecare pas, simt mai hotarat ca sa alerg cei 21 de km ai semimaratonului de anul acesta cu ochii acoperiti reprezinta o experienta pe care imi doresc sa o traiesc. Ma gandesc ca ma voi manifesta in cea mai naturala miscare a mea – alergarea, insa faptul ca voi fi in bezna, in permanenta dependenta de cel ce ma va insoti, ma inspaimanta si ma atrage totodata ca o gaura neagra. Eu, aceea care are controlul fiecarei miscari proprii, al fiecarui gest, al fiecarui zambet, al fiecarei vorbe spuse la nervi sau la intamplare, al fiecarei priviri care domina, flirteaza, intreaba sau seduce…va trebui sa depind total si sa ma abandonez in mana altcuiva decat a barbatului pe care il iubesc, pentru a putea experimenta libertatea de miscare in absenta totala a luminii.

Continui sa merg si imi dau seama ca nu ma mai intereseaza timpul. Depasirea limitelor mi-a devenit stil de viata si ii cunosc reteta, mai ales dupa ce am alergat maratonul sub 3 ore. Ce vreau acum insa este sa schimb limitele cu care ma provoc si din a caror explorare imi conturez caracterul. Ce ar fi daca in loc sa imi imping limitele in exterior mi le-as limita, depasindu-mi-le in interior? Oare pot trai paradoxul de a-mi extinde orizontul atunci cand capacitatile imi sunt restranse?

Nu m-am oprit din mers si imi dau seama ca sunt in continuare puternic sub influenta intalnirii avute astazi la birou, cand am aflat despre cum este viata celor care nu au cunoscut niciodata lumina zilei, a celor care au avut-o si le-a fost rapita brusc de un accident, ori a celor care au pierdut-o treptat, nestiind ca afectiuni generate de alimentatie sau un stil de viata nesanatos le vor fura cu viclenie din bucuria culorilor si a claritatii contururilor.

Ma misc in continuare si imi amintesc de unde mi-a venit toata forta in ziua in care am alergat maratonul sub 3 ore, cu zambetul pe buze, cand altii se schimonosesc de durere. Puterea corpului meu fragil la prima vedere mi-a fost data de anii de exercitiu si de cele doua luni de pregatire calculata pana in cel mai mic detaliu, de dorinta puternica de a reusi care nu a permis nimanui si nimic sa ma deconcentreze si de energia si dragostea primite de la oameni. Au fost sute de oameni care mi-au strigat numele si m-au incurajat sa pot. Stiti ce inseamna asta? Stiti ce inseamna ca oameni pe care nu ii cunosti sa te strige pe nume si sa iti spuna ca poti sa reusesti ceea ce iti doresti, ca poti sa iti atingi visul? Este raiul pe Pamant. Pentru ca oamenii aceia au iesit din dimensiunea eului lor si au trait emotia si speranta dimensiunii eului meu. S-au uitat pe ei abandonandu-se in bucuria lor pentru mine. Iar atunci cand bucuria altuia devine la fel de importanta pentru tine ca bucuria ta nu mai esti om, ci devii un inger pe pamant.

Dar am intrat eu in inima lor pentru ca au simtit ei inima mea si asta mi-a deschis calea? Ori inima lor mi-a fost deschisa de zambetul meu, de parul prins in coada, ori de ochii uneori cu licariri dramatice date de dunga perfect netremurata a tusului negru absolut si a umbrelor inchise ce margesc arcada luminoasa si genele alungite si intoarse de rimel? Oare pometii imbujorati au fost cei care le-au atins un pic inima, sau buzele conturate si umplute apoi de culoare si volum cu glossul picurat peste ruj?

Daca ei nu m-ar fi zarit mai intai in bogatia de culori in care m-au cunoscut, mi-ar mai fi descoperit oare bogatia de trairi si sentimente? De lupte, de infrangeri si de ridicari la lupta din nou? Durerea din care apoi, cu munca si rabdare, s-a nascut zambetul?

Poate ca nu, insa cu recunostinta pentru ca au continuat sa ma observe si apoi asa cum sunt eu, cu bune si cu lipsuri, cu machiaj si cu imperfectiuni, cu succese si neimpliniri, ii rog pe prietenii mei sa imi fie alaturi si acum, pe 15 mai, la Semimaratonul International Bucuresti. Doar ca de data aceasta cand ma vor vedea alergand, ii rog sa priveasca dincolo de mine, catre aceia care ii inconjoara in viata de zi cu zi, dar pentru care ziua nu are contraste de culori puternice, contururi clare, ori volume sau spatii de lumini si umbre.

Si imi aduc aminte cu un dor mistuitor de bunica, cea mai curata, harnica si ordonata fiinta pe care am cunoscut-o, cum trebaluia toata ziua si cum la peste 70 de ani reusea sa faca si sa pastreze o curatenie pe care eu acum, ascunzandu-ma in spatele oboselii date de serviciu, de exercitiul fizic sau de timpul alocat scrisului, nu o reusesc nici in vis. Si abia vedea… Cat de mare o fi fost efortul ei ca sa poata face ceea ce eu, cu 40 de ani mai tanara, nu sunt in stare… Si nu apreciam… Uitandu-va in jur, este si in viata voastra cineva pentru care efortul este poate inzecit si totusi reuseste? Cat respect merita o astfel de persoana pentru pentru depasirea limitelor sale? Ce putem noi face pentru a-i face viata mai usoara?

Cataracta, glaucom, retinopatie, dioptrii, sunt pentru unii dintre noi doar cuvinte. Pentru altii sunt ceata, lumini si umbre, puncte de lumina sau de intuneric, sau chiar bezna totala. Aceste “cuvinte diagnostic” pentru noi sunt existenta lor de zi cu zi, o existenta pe care nu o intelegem. Daca ne-am apleca sa o aflam insa, chiar si din povesti, sunt sigura ca ne-ar scoate din dimensiunea eului nostru si ne-ar face sa ne depasim limitele de oameni buni, dand aripi acelora ale caror nevoi ne sunt invizibile chiar si cand avem ochii deschisi: nu pentru ca nu vrem sa le vedem, ci pentru ca nu putem intelege ceva ce nu stim. De aceea, o sa va rog sa aflati prin intermediul meu ce voi simti oprindu-mi lumina ochilor pentru 21 de kilometri de alergare, ce simte cineva care depinde de ajutor pentru a face unul dintre cele mai simple si naturale lucruri cum este miscarea libera.

Si va mai rog ceva. Cand va intalniti iubirea, priviti-o in ochi! Atingeti-i si mangaiati-i cu atentie, tandrete si bucurie contururile. Bucurati-va de fiecare por deschis sau de fiecare fir de par rebel pe care i-l observati. Imbratisati-o cu energia dragostei voastre pe care lasati-o sa va transceada buricele degetelor pana in adancul inimii ei! Si apoi mai priviti-o odata in ochi!

***

Asa cum si eu abia astept acum sa il iau in brate, sa ii iau chipul intre maini si sa nu ma mai satur de ochii lui, spunandu-i astazi cu mintea ceea ce inima mea a stiut dintotdeauna: te iubesc cu setea, nevoia si placerea cu care imi iubesc lumina ochilor!

Facebook Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *